Să nu se înţeleagă prin titlu că însuşirea dată oraşului Suceava este una pozitivă. Nu, aici mioritic are sens de românesc, de tipic, de comun, obişnuit, banal, previzibil. Cu alte cuvinte este un oraş contemporan şi sincer care reflectă stadiul de cultură şi civilizaţiei a românilor.
Municipiul Suceava este situat în NE-ul României şi extremul est al Uniunii Europene având o populaţie care câţiva ani incoace s-a stabilizat la cifra de 110.000. Este un oraş de rangul doi, datorită evoluţiei istorice şi amplasării geografice care nu i-a favorizat o dezvoltare prea accelerată. Fiind oraş de rangul doi nu este de aşteptat să impresioneze nici prin mărime, aglomeraţie ori activitate economică ori culturală însă spre deosebire de alte oraşe mult mai mici şi mai neînsemnate Suceava nu impresionează nici prin arhitectură.
Oraşul de azi aşa cum îl vedem noi e un amestec de stiluri arhitecturale numit în termini profesionali stil eclectic. Suceava are însă parte de-un eclectism prost. Resturi ale gloriei sale medievale de capitală a Moldovei, se mai văd prin zona centrală. Din nenumăratele case de piatră cu pivniţă şi etaj de care vorbeau cronicarii a mai rămas Hanul domnesc, iar din biserici doar vreo 9 au mai mult de 150 de ani. Din astea 9 bisericile armeneşti: Sf. Cruce, Turnu’ roşu’ şi mănăstirea Zamca sunt într-o stare jalnică, una fiind reconstruită din temelii şi alta aflându-se într-un process de renovare continu şi inexistent. Sf. Cruce deşi bine întreţinută e afectată de traficul intens din zona autogării, clopotniţa îndreptându-se tot mai mult spre stradă. Exemplele renaşterii moldovene şi anume: biserica Sf. Dumitru, mănăstirea Sf. Ioan şi biserica Sf. Nicolae au parte de o amplasare nedemnă de valoarea lor. Abundenţa clădirilor noi, comuniste ori contemporane din jurul lor le face practic invizibile, camuflându-se în aspectul arhitectural al zonei. Sf. Ioan e singura izolată, ascunsă lângă „parcul” cetăţii după fortificaţii masive. Un ochi bun ar putea da şi-o tentă de calitate urbanistică zonelor cu biserici vechi, acestea dintr-un anumit unghi oglindindu-se în sticla clădirilor de birouri din zonă. Un exemplu de eclectism de calitate se regăseşte în zona bisericii Sf. Dumitru, care intră în contrast cu clădirea Curţii de conturi. Acelaşi tip de contrast urban îl regăsim dacă coborâm pe strada Mihai Viteazu înspre cinema, observându-se biserica Sf. Nicolae având în spate un turn de sticlă. Din păcate exemplele nu sunt multe dar se poate spune că Suceava are un strop din aspectul unei metropole.Vechiul oraş austriac Suczawa a fost dărâmat de comunişti aproape din temelii pentru ca populaţia să uite de epoca perfidă a burgheziei. Faptul că 90% din clădirile din oraş au mai puţin de 50 de ani lasă o impresie de oraş tânăr şi nu de fostă capitală a Moldovei. Din arhitectura implementată în cei 150 de ani de administraţie austriacă s-a păstrat poate doar, de vreo două ori mai bine ca cea medievală. Catedrala catolică din centrul oraşului este printre puţinele exemple de stil neo-clasic din oraş, ce aminteşte de faptul că acum un secol Suceava era populată de germani şi nu de români. Clădirea prefecturii şi cea a tribunalului, clădiri ce şi-au implinit de ceva ani centenarul sunt construite într-un ciudat stil neo-clasic unguresc, semănând cu cele din Cluj sau Tîrgu Mureş, fapt cu atât mai ciudat cu cât Bucovina nu a avut nici o legătură directă cu ungurii. Liceul Ştefan cel mare e clădire tipică nemţească. Ispiră echilibru, răceală, sobrietate şi în acelaşi timp armonie. Este de-asemenea printre cele mai bine păstrate clădiri istorice din oraş. Alte exemple de clădiri vechi care să impresioneze ar mai fi corpul administrativ al liceului de artă ce are mai mult de 200 de ani, spitalul vechi, Muzeul naţional al Bucovinei şi în rest cele civile care de-asemenea se pot număra într-o zi. Singura zonă cu-o arhitectură parţial neatinsă de buldozerele comuniste este cea armenească, dintre cartierul autogării şi cartierul Zamca, unde se pot încă vedea casele negustorilor şi funcţionarilor de acum un secol. Se întâlnesc case specifice armeneşti, dar o bună parte au o arhitectură de-un eclectism fascinant. Diversitatea etnică din Suceava anilor 1900 a creat un stil arhitectural unic in România. Spre exemplu sunt case cu verandă românească, ferestre şi acoperit nemţesc având intrarea principală direct în stradă ca la casele evreieşti. Din păcate micile comori arhitecturale sunt ignorate şi zona se banalizează tot mai mult, construindu-se vile si blocuri şi dărâmându-se casele vechi.
Ca evoluţie urbanistică Suceava se încadrează în mioriticul amintit la început. S-a construit mult după căderea comunismului, anul 2008 fiind apogeul dezvoltării imobiliare. S-a construit mult şi prost, s-a construit ieftin şi ilegal însă oraşul a prins ceva bujori după îngheţul comunist. E românesc să se construiească fără plan urbanistic zonal şi general, o clădire care nu face parte din specificul arhitectural al zonei, la ridicarea căreia să se folosească doar materiale ieftine, nedurabile şi în final să denote banalitate. E românesc dar nu e bine. Tradiţia urbanistică a comunismului ar trebui să mai existe şi constructori să ţină cont de ea. Sub regimul comunist s-a murit de foame dar s-au creat oraşe. Suceava a fost un oraş sistematizat: clădirile inutile, prost consolidate, prost construite au fost dărâmate, sistemul stradal lărgit şi regularizat, iar suprafaţa a fost stric împărţită în locuibilă( blocuri, case), utilitară(instituţii, parcări), de tranzit(trotuare, alei, străzi, pasaje) şi de agrement(parcuri).
Municipiul Suceava este situat în NE-ul României şi extremul est al Uniunii Europene având o populaţie care câţiva ani incoace s-a stabilizat la cifra de 110.000. Este un oraş de rangul doi, datorită evoluţiei istorice şi amplasării geografice care nu i-a favorizat o dezvoltare prea accelerată. Fiind oraş de rangul doi nu este de aşteptat să impresioneze nici prin mărime, aglomeraţie ori activitate economică ori culturală însă spre deosebire de alte oraşe mult mai mici şi mai neînsemnate Suceava nu impresionează nici prin arhitectură.
Oraşul de azi aşa cum îl vedem noi e un amestec de stiluri arhitecturale numit în termini profesionali stil eclectic. Suceava are însă parte de-un eclectism prost. Resturi ale gloriei sale medievale de capitală a Moldovei, se mai văd prin zona centrală. Din nenumăratele case de piatră cu pivniţă şi etaj de care vorbeau cronicarii a mai rămas Hanul domnesc, iar din biserici doar vreo 9 au mai mult de 150 de ani. Din astea 9 bisericile armeneşti: Sf. Cruce, Turnu’ roşu’ şi mănăstirea Zamca sunt într-o stare jalnică, una fiind reconstruită din temelii şi alta aflându-se într-un process de renovare continu şi inexistent. Sf. Cruce deşi bine întreţinută e afectată de traficul intens din zona autogării, clopotniţa îndreptându-se tot mai mult spre stradă. Exemplele renaşterii moldovene şi anume: biserica Sf. Dumitru, mănăstirea Sf. Ioan şi biserica Sf. Nicolae au parte de o amplasare nedemnă de valoarea lor. Abundenţa clădirilor noi, comuniste ori contemporane din jurul lor le face practic invizibile, camuflându-se în aspectul arhitectural al zonei. Sf. Ioan e singura izolată, ascunsă lângă „parcul” cetăţii după fortificaţii masive. Un ochi bun ar putea da şi-o tentă de calitate urbanistică zonelor cu biserici vechi, acestea dintr-un anumit unghi oglindindu-se în sticla clădirilor de birouri din zonă. Un exemplu de eclectism de calitate se regăseşte în zona bisericii Sf. Dumitru, care intră în contrast cu clădirea Curţii de conturi. Acelaşi tip de contrast urban îl regăsim dacă coborâm pe strada Mihai Viteazu înspre cinema, observându-se biserica Sf. Nicolae având în spate un turn de sticlă. Din păcate exemplele nu sunt multe dar se poate spune că Suceava are un strop din aspectul unei metropole.Vechiul oraş austriac Suczawa a fost dărâmat de comunişti aproape din temelii pentru ca populaţia să uite de epoca perfidă a burgheziei. Faptul că 90% din clădirile din oraş au mai puţin de 50 de ani lasă o impresie de oraş tânăr şi nu de fostă capitală a Moldovei. Din arhitectura implementată în cei 150 de ani de administraţie austriacă s-a păstrat poate doar, de vreo două ori mai bine ca cea medievală. Catedrala catolică din centrul oraşului este printre puţinele exemple de stil neo-clasic din oraş, ce aminteşte de faptul că acum un secol Suceava era populată de germani şi nu de români. Clădirea prefecturii şi cea a tribunalului, clădiri ce şi-au implinit de ceva ani centenarul sunt construite într-un ciudat stil neo-clasic unguresc, semănând cu cele din Cluj sau Tîrgu Mureş, fapt cu atât mai ciudat cu cât Bucovina nu a avut nici o legătură directă cu ungurii. Liceul Ştefan cel mare e clădire tipică nemţească. Ispiră echilibru, răceală, sobrietate şi în acelaşi timp armonie. Este de-asemenea printre cele mai bine păstrate clădiri istorice din oraş. Alte exemple de clădiri vechi care să impresioneze ar mai fi corpul administrativ al liceului de artă ce are mai mult de 200 de ani, spitalul vechi, Muzeul naţional al Bucovinei şi în rest cele civile care de-asemenea se pot număra într-o zi. Singura zonă cu-o arhitectură parţial neatinsă de buldozerele comuniste este cea armenească, dintre cartierul autogării şi cartierul Zamca, unde se pot încă vedea casele negustorilor şi funcţionarilor de acum un secol. Se întâlnesc case specifice armeneşti, dar o bună parte au o arhitectură de-un eclectism fascinant. Diversitatea etnică din Suceava anilor 1900 a creat un stil arhitectural unic in România. Spre exemplu sunt case cu verandă românească, ferestre şi acoperit nemţesc având intrarea principală direct în stradă ca la casele evreieşti. Din păcate micile comori arhitecturale sunt ignorate şi zona se banalizează tot mai mult, construindu-se vile si blocuri şi dărâmându-se casele vechi.Ca evoluţie urbanistică Suceava se încadrează în mioriticul amintit la început. S-a construit mult după căderea comunismului, anul 2008 fiind apogeul dezvoltării imobiliare. S-a construit mult şi prost, s-a construit ieftin şi ilegal însă oraşul a prins ceva bujori după îngheţul comunist. E românesc să se construiească fără plan urbanistic zonal şi general, o clădire care nu face parte din specificul arhitectural al zonei, la ridicarea căreia să se folosească doar materiale ieftine, nedurabile şi în final să denote banalitate. E românesc dar nu e bine. Tradiţia urbanistică a comunismului ar trebui să mai existe şi constructori să ţină cont de ea. Sub regimul comunist s-a murit de foame dar s-au creat oraşe. Suceava a fost un oraş sistematizat: clădirile inutile, prost consolidate, prost construite au fost dărâmate, sistemul stradal lărgit şi regularizat, iar suprafaţa a fost stric împărţită în locuibilă( blocuri, case), utilitară(instituţii, parcări), de tranzit(trotuare, alei, străzi, pasaje) şi de agrement(parcuri).
Această sistemtizare nu 
mai este respectată.
mai este respectată.Dar ce-au încercat comuniştii şi realizat doar parţial este împiedicat de relief. Suceava are o amplasare de oraş medieval, întins pe o dolină, cu una din pante abrupte şi căruia îi este predestinată o dezvoltare limitată (în limita suprafeţei dealului) sau slab organizată, caz evident azi. Oraşul a început să înglobeze localităţile limitrofe(Burdujeni, Iţcani, Ipoteşti, Scheia, Sf. Ilie), să refolosească vechile zone industriale(demolarea combinatului de celuloză şi hârtia şi pregătirea terenului pentru construcţia de ansamble rezidenţiale şi spaţii comerciale) ori foste terenuri arabile. Însă acest fenomen implică complicaţii de infrastructură, ambuteaje în traficul rutier, si proiecte mari şi costisitoare de dezvoltare utilitară. Însă dezordinea unui capitalism prea liberal face această dezvoltare accelerată şi haotică. Spre exemplu terenurile din zona dealului Tătăraşi şi a lacului Icar, zona METRO ori Şcheia, sunt locuri apropiate de oraş şi mai ieftine dar care rămân în proprietatea statului nefolosite ori sunt vândute unor intermediari ce aşteaptă revânzarea. În schimb dealul din Burdujeni, care-i la 5 km de centrul oraşului şi greu accesibil, s-a umplut de case. Aceeaşi situaţie e şi-n Sf. Ilie. Astfel oraşul a ajuns să se lungească excesiv, să-şi piardă nucleul central şi caracterul unitar, cauză fiind în primul rând, repet, amplasarea nefavorabilă unei dezvoltări trainice.
Suceava ca oraş mioritic este oglinda tuturor oraşelor din ţară. Excepţiile sunt puţine şi în general se găsesc în vestul ţării unde miorismul se pierde. O concluzie care să rezume analiza municipiului Suceava nu se poate da. Trebuie organizare şi stabilitate, şi se recomandă încurajarea investiţiilor serioase şi de durată în locul construcţiei de centre comerciale.Un plan ideal de dezvoltare a Sucevei trebuie intocmit, plan ce să includă o suprafaţă 200-300km2 pentru ca apoi să se poată alege părţile realiste şi prioritare.
Suceava ca oraş mioritic este oglinda tuturor oraşelor din ţară. Excepţiile sunt puţine şi în general se găsesc în vestul ţării unde miorismul se pierde. O concluzie care să rezume analiza municipiului Suceava nu se poate da. Trebuie organizare şi stabilitate, şi se recomandă încurajarea investiţiilor serioase şi de durată în locul construcţiei de centre comerciale.Un plan ideal de dezvoltare a Sucevei trebuie intocmit, plan ce să includă o suprafaţă 200-300km2 pentru ca apoi să se poată alege părţile realiste şi prioritare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu